Familie, sanatate, prieteni si suflet

Share

Sper ca dansezi

Terminand ceva curatenie prin birou, ma gandeam ca atatea lucruri avem “puse bine” si nu stim de ele. Salvam lucruri, amintiri si momente  si le aranjam in sertare, pungi, cutii si rafturi. Fizice sau mentale. Ne zbatem sa le ambalam cu grija sa nu se strice.

Avem grija sa nu ni le fure cineva, sa nu le pierdem sau distrugem accidental.

Apoi…. uitam de ele.

Ai avut vreodata ocazia sa stai singur, pe tarmul sau plaja unei mari sau chiar al vreunui ocean, plimbandu-te cu picioarele goale, pe vreme frumoasa si sa simti cum nisipul se strecoara printre degetele de la picioare?

Sau ai stat langa o cascada de apa, mica sau mare, mirandu-te de frumusetea unui lucru asa-numit “mort”?

Ai simtit ca ai vrea sa imbratisezi un necunoscut care intr-o anumite situatie din viata ta, te-a surprins “pe val”, bucuros fiind de ceva anume?

De ce daca ne bucura ceva, nu radem, ci zambim?

De ce daca ne intristeaza ceva, nu plangem, ci doar ne posomoram fata?

De ce daca iti vine sa urli de nervi nu o faci, ci spui doar “in puii mei” si inghiti nervii in tine?

De ce daca iti place muzica, nu DANSEZI, ci doar bati ritmul cu degetele pe antebrat, pe ascuns, sa nu te vada nimeni ca iti vine sa zbori  de fericire in momentul acela?

Sper ca dansezi…

I hope you never lose your sense of wonder
You get your fill to eat, but always keep that hunger
May you never take one single breath for granted
God forbid love ever leave you empty handed

Chorus: I hope you still feel small when you stand beside the ocean
Whenever one door closes I hope one more opens
Promise me that you’ll give faith a fighting chance
and when you get the choice to sit it out or dance,
I hope you dance, I hope you dance

I hope you never fear those mountains in the distance
Never settle for the path of least resistance
Livin’ might mean takin’ chances, but they’re worth takin’
Lovin’ might be a mistake but it’s worth makin’
Don’t let some hell bent heart leave you bitter
When you come close to selling out, reconsider
Give the heavens above more than just a passing glance

And when you get the choice to sit it out or dance,
I hope you dance (time is a wheel in constant motion always)
I hope you dance (rolling us along)
I hope you dance (tell me who wants to look back on their years and wonder)
I hope you dance (where those years have gone)

I hope you still feel small when you stand beside the ocean,
Whenever one door closes I hope one more opens,
Promise me that you’ll give faith a fighting chance,
And when you get the choice to sit it out or dance,

dance (hold for 2 4 counts), I hope you dance,
I hope you dance (time is wheel in constant motion always)
I hope you dance (rolling us along)
I hope you dance (tell me who wants to look back on their years and wonder)
I hope you dance (where those years have gone)
(tell me who wants to look back on their years and wonder)
(where those years have gone)

Share

Cine sunt?

Cine sunt? Cum am ajuns aici? Cine ma iubeste cu adevarat? Ce este inima? Cum simti ca simti si sa fii sigur de ce simti? Poate “simtirea” asta sa fie ceva concret si palpabil? Cum stii sigur ca ceva ce ti se spune/rosteste chiar este real/palpabil/concret/masurabil? Cat de mult ma reprezinta faptele mele? Dar vorbele? In functie de care circumstante anume, reactionez sau nu, exprim sau nu, realitatea din launtrul meu?

Ceea ce simt eu in mine e real sau ceea ce vad cei din afara? Cat de mult pot fi judecat/etichetat prin prisma actiunilor mele?

Stam de multe ori si ne analizam EU-ul. Ne gandim ca nu suntem apreciati si recunoscuti pentru meritele noastre. Care poate le avem. Sau nu. Cine sunt eu deci? Sunt cumulul experientelor traite? Sunt rodul gandurilor si viselor despre viitor, pe care mi le fac zilnic, iar apoi incerc sa mi le indeplinesc?

Unde se opreste cine SUNT si incepe cine SUNT PERCEPUT? De ce e greu sa fi tu insuti/insati chiar cu riscul de a jigni sau supara/dezamagi pe cel de langa tine?

Daca cel/cea de langa tine cere sinceritate si o dai, de ce apoi foloseste tot ce spui impotriva ta? De ce te lasa sa vorbesti si sa fii astfel vulnerabil/a, pentru ca mai apoi sa vina sa te atace cu acele lucruri spuse in clipele tale de deschidere si comunicare fara filtre?

Cine sunt? Cine esti? Cat din ce esti esti pentru ca asta vrei sau pentru ca esti dorit/a asa?

Share

Regie, distributie, scenarii si viata reala

In general nu imi conduc viata dupa filme, desi am vazut mii de filme. Si o sa mai vad. Unii citesc carti multe. E bine. Altii studiaza oamenii din jurul lor. Nu e rau. Eu vad filme. Mai multe de cat carti citite si oameni studiati. Multe. Des. Imi place sa regasesc stari si emotii transmise de trairile personajelor. Avantajul unui film fata de o piesa de teatru e ca filmul il poti vedea de cate ori vrei, mai ales acum cand poti cumpara DVD-ul si il ai acasa.

Vrei sa re-vezi o scena anume, care te-a impresionat? Pui DVD-ul in player si fast-forward-ezi la minutul dorit si privesti, te incarci si te inspiri din scena preferata. De cate ori vrei. De cate ori ai chef. De cate ori simti nevoia.

In viata de zi cu zi, traim filmele noastre. Fiecare isi face distributia si regia asa cum crede de cuviinta. Uneori, la inceput, nu ai o idee clara daca ai buget, actori si resurse sa faci filmul. Dar ai o idee. Te-a “prins” o stare, un mood, o anumite circumstanta, care te-a electrizat si a “triggered” in tine ceva ce nu ai stiut ca poti avea/experimenta/simti.

Traim zilnic asa cum vrem noi. Sau asa pretindem. In realitate, ceea ce traim si experimentam este in mare masura produsul vointei altora. Cand esti copil faci ce spune mama si tata. Faci ce zic ei, dar pastrezi in tine revolta si rascoala. Iti spui tie “lasa ca o sa cresc eu mare, nu mai fac niciodata ce vor altii”.

Ajungi mare, si de multe ori faci ce stii ca va impresiona sau o/il va aduce aproape pe cel/cea pe care ai pus “tinta”. Uneori constient, alteori nu, iti pui o masca si devi actor. Faci un teatru mai bun sau mai prost, in functie de buget si resurse. Iti pui in scena actiunile in asa fel incat sa ai o investitie minima, cu profit maxim.

In filme insa, cu cat esti mai bun in a nu fi TU, ci un personaj, cu atat esti mai apreciat. In viata reala, asta nu se accepta de catre cel de langa tine. E un tip de minciuna. Un fel de a te comporta care ti-l asumi, dar nu te reprezinta. Nu esti tu. Desi pare frumos din afara, manierat, educat, atent, curat si parfumat, omul asta este doar o spoiala, un var vopsit pe peretii unui mormant, care pe interior adaposteste oasele si putreziciunea infecta a mortilor ce sunt ingropati acolo.

Pe langa faptul ca te minti pe tine, si iti spui “WOW ce tare sunt, ce sfantoc si ce dorit de toti!“, ii minti si pe cei din jurul tau, care se acomodeaza cu ce prezinti pe “ecran”, ba chiar stau confortabil si savureaza pop-corn, in timp ce iti desfasori talentele. Ba mai auzi si expresii “Doamne ce natural e!” si te bucuri cu un ranjet satisfacut de privirile admirative ale fanelor disperate dupa un autograf, care se cer sa fie cat mai aproape de tine, idolul lor.

Ah, da. Am uitat un amanunt important: banii. Da, da, banii. Pentru unii, toate lucrurile importante trebuie sa se poata cumpara sau sa aiba pret, pentru a fi etichetate ca valoroase. Daca nu il costa bani, actorul nostru nu se duce, nu se arunca. Cum sa fie gratis? Cum adica din inima? Cum adica o vorba buna poate face minuni?!?! EU PLATESC domnule, o/il ingrop in bani…. of of, nebunule! Crezi ca stii atatea si nu stii nimic. Nu esentialul. Nu ce conteaza.

Pe cine intereseaza genericul de la sfarsit? Cine memoreaza locatiile unde s-a filmat filmul respectiv si tipul de rola de film folosit?? Cine sta sa-si noteze numele cascadorilor, listati la finalul filmului? Nimeni. Exact astfel de atitudine ai cand nu vezi esentialul si pierzi seva adevarata.

Dispozitia si starea sufleteasca pe care o are privitorul, intotdeauna, influenteaza imaginile si starile care le experimentezi vizionand un film. Aceeasi secventa te poate face sa razi, sa plangi sau sa te doara sau chiar sa te dezguste. Totul in functie de momentul ales pentru vizionare.

Avem temeri si frici. Incercam sa ne luptam cu ele. Zilnic. Nu vom gasi niciodata raspuns la toate intrebarile, nu pentru ca nu ar exista. Ci pentru ca nu vom putea inventa atatea intrebari, pe cate raspunsuri am putea gasi. Si atunci ce sa facem? Sa ne cheltuim forta si energia pe intrebari si raspunsuri? Pe cearta si dezbateri? Pe Discutii si conflicte?

Nu mai bine iei cat stii sigur si ce simti ca TE reprezinta si fugi cu starea si momentul ala, inainte, in viata, fara sa te opresti, fara sa te uiti inapoi si fara sa stai sa inventezi scuze si posibile motive pentru care Pamantul se invarte in jurul Soarelui, sau apa ingheata la 0 grade.

Ca sa fii un om puternic, nu trebuie sa ai ci trebuie sa te cunosti. Tu pe tine. Numele tau trebuie sa fie rostit nu cu frica, ci cu respect. Nu cu durere ci cu dor. Nu pe ascuns ci la locuri deschise. Caracterul nu sta in ce vorbesti, ci in ceea ce faci. Uneori se prea poate sa nu mai ai putere sa si vorbesti, dar faptele tale vor striga tare si clar ce ai in interior.

Atunci cand nu mai ai nimic, abia atunci ai totul. Abia atunci poti sa iti vezi posibilitatile. Si crede-ma, sky is the limit.

Share

Rufele murdare: in casa sau in public?

Da, stiu. Ati mai auzit afirmatia “Rufele murdare se spala in familie“. Si totusi ma incapatanez sa ma intreb de ce trebuie sa fie rufe murdare in relatie? Sau sa schimb directia retorica si sa apelez la silogismul:

<<Relatiile sunt compuse din oameni. Oamenii sunt imperfecti (sau “perfectibili“) . Rezulta deci ca relatiile sunt imperfecte ? >>

Probabil ca imperfectiunea relatiilor este direct proportionala cu gradul de imperfectiune a celor doi, care formeaza cuplul. Desi se poate si sa se gaseasca doi “perfecti” care sa nu se inteleaga deloc, deoarece fiecare se considera deja perfect, prin urmare este numai de datoria celuilalt sa se schimbe.

De cate ori nu stai pe ganduri si canteresti fiecare decizie si gest care il faci in relatie, gandindu-te “Oare cum va fi interpretat de el/ea? Oare il va analiza ca un fapt sau ca si un semn sau simptom al starii mele actuale etc?”

Catre EL: NU poti sa ii pretinzi sa fie numai un zambet la o iesire in oras cu prietenii, sau in orice alt loc public, daca acasa ai lasat-o sa inteleaga ca nu dai doi bani pe ea. Sau poate ca dai mai mult decat 2 bani, dar NUMAI atat dai. Altceva nu ai. Dai bani ca sa compenezi ceea ce nu ai sa dai si stii ca ea are nevoie.

Catre EA: Daca esti in public si ai o “cearta” neterminata, las-o macar in mintea ta, daca nu o poti uita sau ierta. Veti continua discutia acasa, cu mai putin sau mai mult aplomb, insa ce rost are sa stricati momentul in public?

Spalatul rufelor in public nu aduce nimic bun. Aduce insa chestii neplacute:

• prietenii sau cei cu care iesiti vor vedea o fata a voastra nu neaparat cea mai reala (totusi sunteti “certati”), nu este comportamentul vostru normal acela
• cel care va ataca problema ramasa neterminata acasa sau pe masina, va avea un avantaj si celalat (mai ales daca este genul impaciuitor) va tacea ca sa aplaneze situatia, neputand astfel sa isi demonstreze nevinovatia
• veti crea o stare de indispozitie generala in mediul in care va aflati, chiar daca cearta sau momentul a trecut
• veti astepta tacit timpul de plecare acasa, pentru ca deja catre masina si apoi pe drum spre casa, sa re-incepeti scandalul

Vrei sa ii recastigi inima? Poate ca ai mintit si nu te mai crede. Poate insa ca se straduie sa gaseasca un motiv sa te creada din nou si sa te vrea inapoi. Uite un sfat:

Aveti si versurile (foarte adanci) aici.

Share

Next Page »